Esența unei profesii făcute cu pasiune: managementul timpului, al emoțiilor și al riscului – interviu cu George Grădinariu, omul care oprește inimi și le pornește la loc în sala de operație

La 28 de ani, George Grădinariu este medic rezident (anul IV) în chirurgie cardiovasculară la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” din Iași și Junior Clinical Fellow la Harefield Heart & Lung Hospital, în Londra. Pasionat de fizică în liceu, George a urmat Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF „Gr. T. Popa” din Iași, dar și Facultatea de Fizică (specializarea fizică-informatică) din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Dincolo de partea chirurgicală, George a reprezentat medicii rezidenți în negocierile cu Ministerul Sănătății, care din 2014 le-a acordat acestora o bursă de 150 de euro la salariul de bază, a fost președintele Federației Asociațiilor de Studenți Mediciniști din România (FASMR) în 2010 și președintele Societății Studenților Mediciniști din Iași (SSMI) între 2008 și 2010. În timpul studenției, George a făcut practică în timpul verii în spitale sau laboratoare de cercetare din Brazilia, Japonia și Rusia și a participat la conferințele studenților mediciniști din toată lumea, vizitând țări precum Thailanda, Jamaica sau Tunisia. Pasiunile sale sunt planorismul, călătoriile pe munte, astronomia, schiatul și lectura.

George a acordat un interviu echipei „Fabrica de cariere”, în care povestește sincer și deschis cum a ajuns în acest punct al carierei, ce îi place și îl provoacă în munca sa, ce îi aduce energie, dincolo de sala de operații, dar și ce ar transmite tinerilor care au acum 18 ani și își cântăresc viitorul.

„Medicina nu înseamnă numai cărți și examene, ci are și o parte umană care trebuie la fel de atent studiată”

Pentru început, îți propun un exercițiu: să dăm timpul cu un deceniu ani în urmă, când tocmai terminai liceul și trebuia să iei o decizie. Poți descrie în câteva cuvinte ce își dorea absolventul de atunci de la viață?

Trebuie să recunosc că la terminarea liceului nu eram foarte hotărât în legătură cu direcția pe care aveam să o urmez. În fond, nimeni nu ne pregătise în vreun fel deosebit pentru ce avea să se întâmple cu noi. Amintirile pe care le am despre terminarea liceului sunt legate de ideea de schimbare. Toți ne spuneau că la facultate este cu totul altceva decât la școală și dacă mă uit în urmă probabil eu și ceilalți colegi ai mei ne simțeam cumva forțați să părăsim spațiul de confort al liceului și să pornim fiecare pe drumul său in viață. Cu toții ne doream, cred, să mai prelungim puțin acea stare de bine pe care ți-o dă faptul că ești parte a unui grup omogen, care a fost clasa noastră în liceu. Totuși, ne gândeam firește și la viitor și în timpul ultimului an de liceu a trebuit să alegem direcțiile pe care vom merge și să ne concentrăm energia pentru a ne atinge scopul, care atunci era: să luăm BAC-ul cu o notă cât mai bună pentru ca apoi să ne pregătim de admiterea la facultate.

Majoritatea crede că atunci când studiezi medicină, nu prea mai ai loc în viața ta pentru altceva. Totuși, tu ai urmat și facultatea de fizică în paralel și te-ai implicat și în activități de voluntariat cu organizația studenților la medicină, ai mers la competiții de dezbateri și ai fost declarat studentul anului în 201 la Gala premiilor în educație. Cum ai reușit să îți împarți timpul între toate aceste activități? Nu trebuie să faci niște compromisuri la un moment dat?

Medicina este cu siguranță o facultate foarte solicitantă și care sperie din primii ani mulți studenți în special din cauza volumului mare de cunoștințe și informații noi (comparativ cu liceul) pe care trebuie să le învețe. Apoi, se adaugă programul încărcat cu cerințe destul de stricte în legătură cu prezența la cursuri și laboratoare, în special în primii ani. Totuși, cred că poți să faci cu succes medicina și orice altceva atât timp cât îți face plăcere și ai o metodă de a-ți organiza timpul și prioritiza activitățile. În plus, cunoștințele din liceu sunt foarte importante și avantajul meu a fost că mi-a plăcut foarte mult fizica astfel mi-a fost ușor să umplu golurile cauzate de faptul că nu puteam sa fiu prezent mereu la cursuri. Legat de voluntariat, cred că este o activitate necesară pentru dezvoltarea personală indiferent de domeniul în care lucrezi, dar cu atât mai mult în medicină unde spiritul de echipă și comunicarea eficientă sunt esențiale în majoritatea situațiilor. Personal, cred că voluntariatul din cadrul facultății m-a ajutat să îmi deschid orizonturile, să călătoresc, să îmi fac cei mai buni prieteni și, poate cel mai important, să îmi dau seama că medicina nu înseamnă numai cărți și examene, ci are și o parte umană care trebuie la fel de atent studiată. De aceea, încurajez pe orice student sau elev să se implice în programe de voluntariat deoarece câștigul personal, deși nu este imediat sub forma unei note la un examen, este ceva de durată și care te schimbă în mod radical.

Ce îți amintești cu plăcere din timpul facultății?

Sunt multe întâmplări de care îmi amintesc cu plăcere din timpul facultății. Primele cursuri, sentimentul de libertate pe care îl aveai ca și student și chiar și stresul primelor examene au acum un farmec aparte. Dar cele mai frumoase amintiri le am sunt legate de Societatea Studenților Mediciniști cu ajutorul căreia am putut să călătoresc pe aproape toate continentele, să cunosc oameni minunați și să mă implic în proiecte cu un impact real pentru oamenii din jur.

Ce experiențe internaționale au fost valoroase pentru tine și în ce fel te-au ajutat?

Bursele de practică de vară în spitale și universități din Brazilia, Japonia și Rusia obținute prin intermediul Societății Studenților Mediciniști au fost experiențe extraordinare pentru mine și mi-au arătat care este drumul pe care vreau să îl urmez în viitor în medicină. Au fost, de asemenea, ocazii de a cunoaște oameni din culturi cu totul diferite de cea europeană și de a vizita locuri la care altfel nu aș fi avut acces. Practic, aceste experiențe din primii trei ani de facultate m-au determinat să mă implic ulterior și mai mult în activități de voluntariat și să îmi încurajez colegii să profite de astfel de oportunități.

Managementul riscului – principala provocare în chirurgie cardiovasculară

Azi, cei mai mulți tineri care ajung la medicină încep pregătirea cu 1-2 ani înainte și pur și simplu știu că asta vor să facă în viitor. Tu cum ți-ai dat seama că medicina este alegerea cea mai bună pentru tine?

Cred că în cazul meu a fost o conștientizare pe parcurs a faptului că medicina e alegerea corectă pentru mine. Deși am urmat și fizica și aveam o mare pasiune pentru acest domeniu în liceu, mi-am dat seama treptat în timpul facultății că medicina este pentru mine modul în care pot să aduc un beneficiu real, concret pentru cei din jur. Și, în plus, am realizat că mă simt mult mai confortabil făcând medicină poate și pentru că abilitățile de comunicare sunt mult mai importante decât în fizică. Tinerilor care aleg medicina le sugerez să încerce să experimenteze puțin ideea de medic și spital înainte să ia o decizie finală. Știu că majoritatea universităților și unele organizații non-guvernamentale au programe de orientare și organizează vizite de studiu pentru elevi, iar participarea la un astfel de eveniment le poate clarifica unele nelămuriri și întregi perspectiva asupra medicinei.

Dintre toate specializările, cum ai ajuns să alegi chirurgia cardiovasculară?

După experiența primilor ani de facultate, cumulată cu bursele de practică de vară despre care spuneam înainte și organizarea unor școli de vară cu profil chirurgical, mi-am dat seama că îmi doresc să urmez o specializare în chirurgie. Alegerea domeniului cardiovascular a fost una dificilă pe care am făcut-o spre finalul facultății și au fost mai mulți factori determinanți. Experiențele ca și student în practică în clinica de chirurgie cardiovasculară au cântărit mult în această decizie și probabil a fost un moment la unul din stagii în care asistentul de grupă ne spunea despre cum se desfășoară o operație, remarca care ne-a impresionat fiind că sala de operație din chirurgia cardiacă este cel mai sigur loc de pe pământ. În fond acolo inima este oprită și totuși pacientul supraviețuiește. N-a fost însă o decizie ușoară și, la finalul celor șase ani de facultate, am simțit cumva același sentiment de la finalul liceului, dar nu regret că am ales acest domeniu.

Care sunt principalele provocări în profesia ta?

Principala provocare în chirurgia cardiovasculară cred că este managementul riscului. Deși poate nu o conștientizezi atât de mult când ești la început, pe parcurs devine tot mai evident că pentru reușita oricărei intervenții trebuie să știi cum să relaționezi cu ceilalți membri ai echipei astfel încât să iei cele mai bune decizii pentru ca riscul pentru pacient să fie minimizat. Și pentru că echipa nu e mereu aceeași, trebuie în permanență să te adaptezi și să îți folosești abilitățile de comunicare pentru a putea fi eficienți împreună. Apoi, trebuie să ții pasul cu noutățile din domeniu deoarece această specialitate este într-o continuă evoluție și sunt sigur că peste 10 ani va fi radical diferită față de ce este în prezent.

Dar satisfacții?

Principala satisfacție este de a vedea cum rezultatul muncii tale are un impact real pentru pacient. Concret, de fiecare dată când văd pacienții la control după intervenții dificile cu risc ridicat, mă bucur că am putut să le fiu de ajutor și că le-am oferit această șansă de a avea o speranță de viață mai mare și o calitate a vieții mai bună.

“Nicio zi nu seamănă cu alta, dar tocmai aici cred că este farmecul acestei specialități. Nu ai foarte mult timp să te plictisești.”

Acum lucrezi la un spital mare din Londra. Ce este diferit în munca ta?

Într-adevăr, din luna martie am avut norocul să lucrez în cadrul spitalului Harefield, care este un centru de renume internațional, unde a fost realizat primul transplant cardiac din Marea Britanie. Munca în acest centru m-a ajutat să îmi dezvolt noi perspective și să intru în contact cu experți în domeniul chirurgiei cardiace. N-a fost ușor la început, deoarece a trebuit să mă adaptez la un nou sistem, care este în multe privințe diferit de cel din România, dar cred că am reușit să mă integrez destul de bine, iar experiența câștigată în țară m-a ajutat foarte mult în acest sens. Mai mult decât atât, cred că am reușit să dobândesc tehnici și metode de tratament pe care le pot aplica cu succes la întoarcerea în țară, deoarece cred că acesta este rolul esențial al unei astfel de experiențe și de aceea îi încurajez pe toți tinerii să iasă din zona de confort și să profite de astfel de oportunități.

Cum arată o zi obișnuită de muncă?

O zi de muncă începe la ora 7:30 cu vizita în terapie intensivă când se iau decizii pentru pacienții internați post-operator acolo. Ulterior, sunt văzuți și pacienții de pe secție și se face un plan pentru cei care sunt gata de externare. După care, urmează intervențiile programate în sala de operații care de obicei sunt două în fiecare zi și se termină undeva în jurul orei 17:00, la finalul cărora trebuie văzuți și consultați pacienții internați pentru operații ziua următoare, totul terminându-se în general în jurul orei 19:00. Evident, mai sunt gărzi, activități didactice, pacienți la control după operații precum și alte evenimente neprevăzute și de aceea de obicei nicio zi nu seamănă cu alta, dar tocmai aici cred că este farmecul acestei specialități. Nu ai foarte mult timp să te plictisești.

Care crezi că sunt lucrurile care pot face diferența pentru a deveni un profesionist în medicină?

Pentru a fi cu adevărat un profesionist, cred că trebuie să fii mereu informat și în pas cu ultimele noutăți pentru a putea oferi cel mai bun tratament pacienților, iar aceasta presupune ore de studiu, participare la conferințe și cursuri de perfecționare, precum și o analiză critică a activității pentru a vedea unde se pot face schimbări pentru îmbunătățirea rezultatelor. De asemenea, trebuie să fii un bun comunicator, deoarece deciziile pentru pacient se iau în echipă și de multe ori, varianta la îndemână nu este cea mai bună. În fine, trebuie sa fii dedicat și disponibil în orice moment pentru a-ți ajuta pacienții și colegii, iar pentru asta altruismul, ajutorarea celorlalți și autonomia trebuie să fie valorile tale prioritare. În mod special pentru medicina intervenționistă, cred că echilibrul emoțional și stăpânirea de sine în situațiile limită sunt atuurile de care ai nevoie ca să faci performanță. Ca și gestionarea emoțiilor, echilibrul e un mușchi care se exersează constant.

Dacă nu ai fi medic, ai fi…

E o întrebare dificilă, dar probabil aș lucra într-o profesie tehnică, deși probabil că visul meu ar fi fost să devin pilot și asta cred că are legătură cu managementul riscului despre care spuneam mai devreme.

Proiectul nostru se adresează elevilor care sunt în ultimii ani de liceu. Cum poți afla dacă ți se potrivește o anumită profesie, pentru a porni cu încredere pe drumul acela?

Nu cred că există o rețetă magică prin care poți afla ce profesie este făcută pentru fiecare. Ca și ființe umane, cred că suntem foarte adaptabili și putem să profesăm cu succes în diferite domenii. De aceea, cel mai bine pentru tinerii din liceu cred că este să încerce și să experimenteze cât mai multe variante prin stagii de practică și vizite de studiu pentru a încerca să își contureze o imagine despre ce înseamnă concret acele profesii. Discuția cu profesioniști din diverse domenii este iarăși foarte importantă și le poate da informații despre ce calități sunt necesare pentru a avea succes în diverse domenii. Există probabil și un element de șansă în alegerea profesiei, dar sfatul meu pentru ei este să încerce să își mențină deschis orizontul posibilităților astfel încât să poată alege mereu între mai multe variante și să rămână în final la cea cu care se simt confortabili și care le aduce satisfacții.

Dacă ar fi să transmiți un mesaj cât se poate de sincer către George de la 18 ani, ce i-ai spune?

Cred că i-aș spune să se bucure de acești ani fiindcă sunt cei mai frumoși și apoi să încerce să folosească cât mai bine timpul pe care îl are la dispoziție pentru a se dezvolta personal nu atât într-un cadru academic, cât mai ales prin activități extra-curriculare. L-aș sfătui să învețe cel puțin încă o limbă străină, deoarece trăim într-o lume interconectată în care granițele dintre țări sunt doar formale și profesia viitoare e foarte probabil să îl ducă într-o multitudine de alte locuri. Și nu în ultimul rând, l-aș sfătui să își urmeze cu încredere pasiunile, pentru că acestea îi vor oferi cele mai frumoase amintiri mai târziu.

A consemnat echipa “Fabrica de Cariere”.

Fotografii din arhiva personală.